ECHIPA DE CONDUCERE A COMPANIEI EPSON EUROPE

Echipa noastră de conducere și-a luat angajamentul de a dezvolta organizația printr-un leadership atent, bazat pe experiență, și de a îmbunătăți viețile angajaților, clienților și partenerilor noștri.

Yoshiro Nagafusa

Președinte Epson Europe B.V.

Yoshiro Nagafusa a devenit președintele Epson Europe B.V. în aprilie 2021, anterior deținând funcția de prim-vicepreședinte, responsabil pentru optimizarea infrastructurii și a operațiunilor de vânzări derulate de Epson Europe în regiunea CISMEA.

Yoshiro lucrează în cadrul companiei Epson de peste 35 de ani și este unul din directorii executivi ai Seiko Epson Corporation (SEC). Acesta a deținut o varietate de poziții executive în cadrul operațiunilor Epson din întreaga lume, inclusiv Germania, Singapore și Țările de Jos. Totodată, a îndeplinit funcția de director general adjunct administrativ pentru divizia SEC de vânzări și marketing din Japonia.

Aceasta este a doua oară când Yoshiro revine în cadrul companiei Epson Europe B.V. Anterior, începând cu 2009, acesta a deținut funcția de vicepreședinte responsabil pentru planificarea strategică timp de cinci ani.

Yoshiro este căsătorit, are o fiică și a obținut o diplomă în economie la Universitatea Rikkyo din Tokio, Japonia.

Rob Clark

Vicepreședinte Senior, Epson Europe B.V.

Rob Clark este vicepreședintele senior al Epson Europe B.V. și este responsabil pentru toate vânzările și lanțul de aprovizionare din regiunea EMEA.

Anterior, Rob a avut funcția de vicepreședinte și a fost responsabil de operațiunile de marketing și dezvoltare a afacerii, iar înainte activase timp de cinci ani ca director al diviziei de imprimante cu jet de cerneală a companiei Epson Europe B.V.

Alăturându-se inițial companiei Epson ca director de produse pentru imprimantele matriciale, Rob a avansat în structura de management al afacerii și comercializare de produse, ocupând, totodată, și funcția de director general în cadrul Epson UK.

Înainte de a se alătura Epson, Rob a lucrat în domeniul distribuției IT, dobândind experiență în vânzări și marketing direct către distribuitori și comercianți cu amănuntul. Rob și-a început cariera ca responsabil de procesele tehnologice pentru Guvernul din Marea Britanie, după ce și-a finalizat studiile în inginerie electrică și electronică.

Keisuke Fujii

Vicepreședinte Operațiuni comerciale, Epson Europe B.V.

Keisuke Fujii este responsabil cu operațiunile comerciale în regiunea EMEAR. În baza acestei competențe, Fujii supraveghează toate analizele și planificările privind activitățile comerciale, precum și structurile operaționale, inclusiv departamentul financiar, cel de resurse umane, lanțul de aprovizionare și departamentul IT de pe întregul teritoriul EMEAR.

După 11 ani de activitate în cadrul Epson, în 2019 Fujii s-a transferat la Epson Europe B.V. Anterior, acesta a deținut o serie de poziții în cadrul Seiko Epson Corporation, iar în ultimii patru ani din perioada respectivă a fost responsabil cu sprijinirea companiilor din grupul Epson din întreaga lume în raportarea către conducerea executivă globală.

Fujii este căsătorit și are doi copii.

Karl Angove

Vicepreședinte, Divizia de marketing și vânzări pentru consumatori și canale de distribuție, Epson Europe B.V.

Karl s-a alăturat companiei Epson în 2018 ca director executiv al Diviziei de vânzări pentru consumatori pentru Europa de Vest, înainte de a-și asuma rolul actual de vicepreședinte în mai 2019.

Înainte de a se alătura companiei Epson, Karl a deținut o serie de funcții de conducere în industria de retail în cadrul Dixons Carphone și Metro AG în Marea Britanie, Franța, Republica Cehă și Germania, începându-și cariera în magazinele Currys din Marea Britanie.

Karl este absolvent al University of Wales, deținând o diplomă BSC în contabilitate și finanțe. Este căsătorit şi adoră să călătorească.

Neil Colquhoun

Vicepreşedinte CISMEA, Epson Europe B.V.

Neil Colquhoun este vicepreședinte pentru regiunea CISMEA în cadrul companiei Epson. Anterior a deținut funcția de vicepreședinte al diviziei de afișaje profesionale a companiei Epson pentru regiunea EMEAR.

Neil s-a alăturat Epson în 2012 în calitate de director de vânzări business pentru Marea Britanie, înainte de a avansa la o funcție la nivel european, inițial în calitate de director comercial al diviziei Visual instruments și apoi în calitate de director executiv al diviziei Professional Displays.

Înainte de a se alătura Epson, Neil a deținut o varietate de funcții de conducere superioară în departamentele de marketing și vânzări în cadrul companiilor Panasonic Europe, Pioneer, Mars UK și Coca-Cola. Neil deține o diplomă de licență (cu onoruri) în managementul producției de la University of Sunderland și a absolvit studii postuniversitare în economie internațională la University of California, Irvine.

Neil locuiește în Dubai, iar activitățile sale din timpul liber includ fotbalul, hot yoga și scufundările.

Duncan Ferguson

Vicepreședinte Divizia comercială și industrială, Epson Europe B.V.

Duncan Ferguson este vicepreședinte responsabil de activitatea comercială și industrială pentru Epson în Europa.

Alăturându-se companiei Epson în 2003 ca director pro-grafică pentru Europa, a stabilit cu rapiditate cerneala Epson UltraChrome ca principalul set de cerneluri pentru grafica profesională atât pentru imprimantele comerciale orientate pe producție, cât și cele profesionale independente.

Duncan a deținut o serie de funcții de conducere superioară în cadrul Epson, în cadrul departamentelor de imprimare profesională, etichete, semnalistică, materiale textile și, mai recent, robotică.

Duncan și început cariera la Shell Chemicals în departamentele de servicii clienți și vânzări tehnice, iar ulterior s-a transferat la Kodak unde a fost responsabil pentru vânzări și servicii în cadrul sectoarelor de prelucrare profesională, digitală și pentru sănătate a imaginii în Marea Britanie și Europa.

Duncan este licențiat în chimie la University of Durham. Este căsătorit, are doi copii și este pasionat de cricket.

Massimo Pizzocri

Vicepreședinte, Director de vânzări și marketing pentru videoproiectoare, Country Manager al companiei Epson France și Director Executiv Epson Italy

Massimo și-a început cariera în cadrul companiei Epson Italy în 1999, devenind ulterior director de marketing pentru Italia, apoi director de marketing strategic pentru întreaga regiune EMEA.

În 2006, a fost numit director executiv al companiei Epson Italy și, ulterior, vicepreședinte și responsabil al Diviziei de vânzări pentru consumatori a companiei Epson Europe B.V., fiind responsabil de vânzarea tuturor produselor pentru consumatori în toată regiunea EMEA, precum și pentru canalele de distribuție și retail/e-tail. Anterior rolului său actual, a fost numit vicepreședinte pentru Europa Centrală și de Est și vicepreședinte al Diviziei de proiectoare profesionale a companiei Epson pentru regiunea EMEAR.

Înainte de a lucra la Epson, Massimo a lucrat la DuPont, în domeniul graficii.

Massimo a locuit în Italia, Germania şi Anglia. În timpul liber, îi place să facă drumeții, să citească și este voluntar activ pentru Crucea Roșie.

Epson Europe: Povestea noastră

Epson a fost întotdeauna înaintea timpului său. Literalmente. A fost fondată în 1942 ca o mică fabrică de ceasuri – Daiwa Kogyo Ltd. (mai târziu Seiko). Apoi compania a evoluat și a lansat modelul EP-101 în 1968. A fost prima imprimantă digitală compactă și ușoară din lume de la care s-a născut numele Epson – fiul lui EP (the son of the EP).

Istoria companiei Epson

Istoria companiei Epson a fost presărată de premiere, de dorinţa de inovare şi de nevoia de a-şi depăşi limitele. De fapt, facem acest lucru în ultimii 50 de ani... şi vom continua şi în viitor pe acest drum. Nu este doar ambiţia noastră; este misiunea noastră.