Videoproiectoare Epson pentru cursuri interactive în facultăți

50 de soluții de videoproiecție

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, Galați, prioritizează actualizarea programelor educaționale și predarea lor prin mijloace de învățare noi.

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” proiectează cu Epson

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, Galați, înființată în 1990, oferă programe academice, în domeniul economic, printr-o abordare occidentală și o adaptare permanentă a disciplinelor. Până în prezent peste 7.000 de studenți au absolvit facultatea la toate cele trei niveluri de studii oferite: licență, masterat și doctorat.

Deși tradiția este un element important în ceea ce privește identitatea facultății, oferirea unor programe educaționale actuale și predarea lor prin mijloace de învățare noi este prioritară. În această privință, facultatea deținea o serie de table smart, ajunse însă la finalul ciclului de funcționare. Unele table nu mai erau funcționale, iar reparațiile ar fi însemnat o investiție mult mai mare decât achiziționarea unor soluții noi. În căutarea unor astfel de soluții, reprezentanții facultății au acceptat să testeze videoproiectoarele Epson.

Criteriile care au făcut diferența și care au reprezentat un plus în alegerea echipamentelor Epson au fost tehnologia interactivă și faptul că nu era necesară folosirea unei table interactive, prin comparație cu produsele ofertate de concurență. Un alt criteriu l-a reprezentat dimensiunea imaginii proiectate, prin care Epson se departajează lejer față de competiție.

După 18 luni, două prezentări, testări și o cercetare pentru a putea găsi cele mai bune soluții care să corespundă tuturor cerințelor facultății, au fost alese 40 de proiectoare Epson EB-W42 și 10 proiectoare interactive Epson EB-696Ui.

Proiectorul EB-W42 are rezoluție WXGA și oferă o mare flexibilitate, deoarece acesta poate fi poziționat aproape oriunde, iar conectivitatea se face prin Wi-Fi. Posibilitatea de a împărți ecranul permite afișarea simultană de conținut de pe mai multe dispozitive. Combinația de luminozitate ridicată, raportul de contrast mare, de 15.000:1, și redarea HD Ready a conținutului oferă o calitate superioară imaginii, iar cele mai fine detalii pot fi observate pe ecrane de până la 320 inci, chiar și în condiții în care intensitatea luminii ambientale este mare.

Proiectorul Full HD cu interfață tactilă EB-696Ui a fost ales deoarece vine sub forma unei soluții de predare interactive, cu o imagine proiectată cu diagonala de până la 100 de inci, cu afișaj Full HD pentru ore de curs mai uşor de urmărit şi mai atractive. Interactivitatea permite adnotarea direct pe ecran, tactil sau cu ajutorul creioanelor interactive Epson. Tehnologia 3LCD încorporată și nivelul ridicat de luminozitate de 3.800 lumeni pe alb și pe culoare, precum și faptul că permite proiecția de la distanțe ultrascurte asigură o calitate superioară a imaginii, fără umbre şi cu reflexii minime. Raportul de contrast de 16.000:1 asigură imagini clare și bine definite.

Graţie proiecţiilor clare, chiar și de la distanțe mici, luminozitatea și ratele mari de constrast, precum și interactivitatea și flexibilitatea pe care le asigură, cele 50 de proiectoare deja instalate în sălile de curs ajută profesorii să își prezinte mai bine cursurile și studenții să înțeleagă mult mai ușor noile informații.