Studiu Epson: Companiile din România deţin, în medie, 5,5 imprimante

Companiile din România deţin în medie 5,5 imprimante, față de o medie de 6,4% în alte 13 țări cuprinse într-un studiu realizat la comanda Epson Europe în zona EMEA

Studiu Epson: Companiile din România deţin, în medie, 5,5 imprimante

•    În 56% din companii o imprimantă este în general utilizată de câte 2-5 persoane
•    78% dintre respondenți folosesc imprimanta de mai multe ori pe zi
•    30% dintre respondenţi au declarat că au găsit în imprimantă documente cu caracter confidenţial

București, 29 iunie 2017 – Companiile din România deţin în medie 5,5 imprimante, față de o medie de 6,4% în alte 13 țări cuprinse într-un studiu realizat la comanda Epson Europe în zona EMEA. 78% dintre angajaţi o folosesc pentru a tipări diverse documente de mai multe ori pe zi.
 
În 56% dintre companii o imprimantă este în general utilizată de câte 2-5 persoane, în timp ce în 26% dintre companii numărul persoanelor care folosesc aceeaşi imprimantă se încadrează între 6-20 utilizatori. 13% dintre participanţii la studiu au declarat că imprimanta folosită este doar pentru uz personal, iar în 5% din companii numărul persoanelor care utilizează aceeaşi imprimantă este mai mare de 20.

”Jumătate dintre participanții la studiu declară că lipsa accesului la imprimanta le reduce productivitatea la birou. Pe de altă parte, numărul redus de imprimante relativ la numărul utilizatorilor și distanța pe care au o de parcurs până la imprimantă, ridică probleme legate de securitatea și confidențialitatea datelor. În acest context, este esențial pentru companii, dar și pentru sectorul public să continue dotarea cu echipamente de printare a angajaților, cu atât mai mult cu cât există generații noi de imprimante cu jet de cerneală care reduc costurile de imprimare cu până la 50% față de cele laser”, a declarat Simona Decuseară,  Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Utilizatorii români susțin că imprimă 17 documente pe zi și o medie de 38 de pagini, cele mai populare documente imprimate fiind contractele (56%), rapoartele și broșurile (45%), dar și documentele ataşate e-mailurilor (41%) sau facturile (41%). 

Din cauza numărului mare de documente care se tipăresc zilnic, dar şi a distanţei mari pe care angajaţii trebuie s-o parcurgă până la cel mai apropiat echipament, 5,4 metri în medie, o bună parte dintre documentele tipărite rămân în tava imprimantei. Procentul documentelor imprimate  şi necolectate în decursul unei săptămâni ajunge la 6%.

Chiar dacă acest procent este scăzut, studiul a relevat că documentele necolectate conţineau informaţii confidenţiale despre companie, clienţi şi angajaţi. Astfel, 30% dintre respondenţi au declarat că au găsit în imprimantă documente care conţineau date despre clienţi, 22% au găsit informaţii confidenţiale despre angajaţi şi din cadrul companiei, iar 15% au găsit informaţii despre produse noi. Mai puţin de jumătate dintre participanţii la studiu (45%) au afirmat că nu au găsit în tava imprimantei documente cu caracter confidenţial.
 
În ceea ce priveşte acţiunile întreprinse în urma  găsirii documentelor ce conţineau informații confidențiale, 27% dintre respondenţi au declarat că le-au transmis către persoana sau departamentul care le-a imprimat, fără să le citească, 22% le-au lăsat aşa cum le-au găsit, iar 15% le-au transmis către persoana sau departamentul care le-a imprimat, după ce le-au citit. 9% dintre participanţi au luat documentele pentru a le citi mai târziu, iar 2% au împărtăşit informaţiile unui coleg. 

Legat de opțiunile de printare, mai puţin de jumătate dintre documente sunt tipărite faţă-verso, 45% dintre respondenţi declarând că imprimarea duplex reprezintă configurarea standard. Deşi opţiunea de imprimare duplex prezintă avantajul obţinerii unor economii substanţiale de costuri şi energie, în 10% dintre companii imprimarea duplex nu este folosită niciodată, iar în 38% din companii această funcţionalitate poate fi folosită doar dacă sunt modificate setările de utilizare. În 7% din companiile din România imprimarea duplex nu este disponibilă.

Potrivit studiului, modul de utilizare al imprimării se schimbă, 18% dintre toate printurile folosite în prezent fie se transformă imediat în deşeuri (18%), fie sunt utilizate un timp foarte scurt (29%). 24% dintre respondenţi au precizat că arhivează documentele tipărite.

Cel mai folosit tip de imprimante sunt cele laser color (62%), urmat de imprimantele laser alb-negru (55%), imprimantele color cu jet de cerneală (53%) şi imprimantele alb-negru cu jet de cerneală (34%).

Studiul a fost realizat  în perioada octombrie 2016 - ianuarie 2017, la cererea Epson Europe. În România, studiul a fost realizat pe un eșantion de 100 de respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Majoritatea respondenților sunt angajați în sectorul privat, în companii din București și au poziții de middle-management.