Noul software RIP vă ajută să profitați la maxim de imprimanta dumneavoastră

Epson Edge Print și panoul de comandă Epson Edge vă ajută să începeți rapid imprimarea, în condiții optime

Noul software RIP vă ajută să profitați la maxim de imprimanta dumneavoastră

Epson a anunțat lansarea software-ului Edge Print RIP, conceput pentru imprimantele pentru textile din seria SC-F. Este inclus în pachetul noilor imprimante, pentru a vă ajuta să obțineți rapid cele mai bune rezultate posibile, și livrează performanțe înalte împreună cu mecanismul de bază PS de la Adobe, procesând date Post Script pentru formate de fișiere variate. Rulând pe Windows, cu o configurare simplă și fără să aibă nevoie de un dongle, le permite utilizatorilor să gestioneze până la patru imprimante ușor de configurat și furnizează capacități de gestionare simplă a fișierelor, control al culorilor, triere, step and repeat și nesting.

Epson Edge Print ajută clienții să obțină rezultate de cel mai înalt nivel de calitate, utilizând tehnologia Precision Dot, care alege dimensiunea picăturilor și modele de filtrare optime. Acesta armonizează trei tehnologii cheie de la Epson: Half Tone Module, LUT (Look-up Tables) și Micro Weave. Utilizat împreună cu gama largă de profiluri proprii Epson, pentru a maximiza gama cromatică, creează nuanțe fine, asigură un caracter constant al culorilor în diferite condiții de iluminat și reduce granularitatea.

Edge Print funcționează în armonie și cu alte instrumente Epson, inclusiv instrumentul de contabilitate LFP. Împreună cu panoul de control Epson integrat în software, le oferă clienților informații despre starea imprimantei și capacitatea de a descărca configurații de imprimare pentru medii de tipărire din biblioteca de medii de tipărire Epson și de a le trimite direct către imprimantă.

„Pentru a obține rezultate de calitate înaltă, clientul trebuie să seteze parametrii de imprimare. Pentru a asista la acest proces, Epson a creat presetări Edge Print validate, inclusiv profiluri ICC care pot fi descărcate din cloud”, declară Neil Greenhalgh, product manager pentru textile, Epson Europe. „Prin combinația cu instrumentul de contabilitate LFP de la Epson, vă putem ajuta și să calculați valoarea fiecărui print, în baza consumului de cerneală și hârtie – permițând o mai bună vizibilitate și aprovizionare pentru fiecare lucrare. Această soluție completă oferă rezultate de încredere, de înaltă calitate și de mare precizie, reduce pierderile și permite scalarea producției, ceea ce încurajează vânzările și crește viteza de producție.”

Software-ul a fost prezentat în primă fază împreună cu modelul SC-F9300, iar noua versiune actualizată, care se lansează în martie, va accepta acum întreaga gamă de imprimante cu sublimare Epson (SC-F6200, SC-F7200, SC-F9200) și va fi inclusă în pachetul fiecărei noi imprimante. Este disponibilă opțional și pentru deținătorii anteriori de produse.

Epson Edge Print este disponibil începând cu martie 2018.