Imprimantele cu jet de cerneală primează între preferințele utilizatorilor datorită beneficiilor generate

Clienții au așteptări tot mai mari legate de performanța, costurile și protecția mediului de la tehnologia laser care favorizează imprimarea cu cerneală

Imprimantele cu jet de cerneală primează între preferințele utilizatorilor datorită beneficiilor generate

74% dintre decidenții din companiile din Europa au ales tehnologia inkjet după ce s-au familiarizat cu beneficiile și cu opțiunile pe care le asigură business-urilor lor, relevă o cercetare online efectuată de Epson Europe și Coleman Parks. Studiul survine la câteva luni după ce Epson a anunțat continuarea creșterii investițiilor în tehnologia de imprimare business cu jet de cerneală.

În cadrul cercetării au fost colectate informații de la peste 8.000 de profesioniști din 21 de țări europene, inclusiv România. Aceștia au răspuns la o serie de întrebări de tip adevărat sau fals despre performanța tehnologiei business cu jet de cerneală în comparație cu tehnologia laser. Rezultatele au arătat că utilizatorii au așteptări nefondate privind performanța tehnologiei laser, mai ales în ceea ce privește productivitatea și deșeurile. Astfel, numai 7% dintre respondenți știau că imprimantele business cu jet de cerneală au performanțe superioare celor laser la toate dintre cele cinci criterii evaluate: deșeuri, productivitate, viteză, CO2 și consum de energie.

În regiunea din care face parte și România și care mai include Republica Cehă, Polonia și Slovacia, rezultatele cercetării arată că, deși inițial respondenții aveau o percepție eronată asupra tehnologiei inkjet, după ce s-au familiarizat cu beneficiile și opțiunile pe care aceasta le asigură, majoritatea (76%) ar opta pentru imprimanta business cu jet de cerneală.

Majoritatea respondenților (74%) a apreciat în mod incorect că o imprimantă laser produce mai puțin CO2 și 61% au crezut în mod eronat că aceasta generează mai puține deșeuri decât imprimanta cu jet de cerneală. În plus, (77%) dintre respondenți au presupus greșit că o imprimantă laser oferă o productivitate mai mare datorită reducerii timpului alocat mentenanței și perioadei de nefuncționare. Epson, producător cu tradiție îndelungată în inovația în domeniul imprimării, și-a propusă să îmbunătățească nivelul de înțelegere a beneficiillor utilizării tehnologiei inkjet, nu doar în ceea ce privește impactul pozitiv asupra rezultatelor financiare, ci și asupra mediului înconjurător.

„Tehnologia laser a dominat multă vreme imprimarea la birou, dar utilizatorii caută un randament mai bun, la costuri mai mici și viteze mai mari, care să reducă și consumul de energie. Am ajuns la concluzia că singura modalitate de a răspunde acestor așteptări este de a moderniza  tehnologia cu jet de cerneală, dezvoltată inițial pentru imprimarea industrială, un mediu în care productivitatea și calitatea sunt critice. 

Am ajuns astfel la soluții de imprimare cu jet de cerneală pentru mediul de afaceri care oferă viteze de până la 100 de pagini pe minut, cu un cost pe pagină redus, plus o diminuare a deșeurilor și a consumului de energie cu până la 99%, respectiv 96%, în comparație cu imprimantele laser. În plus, cerințele privind mentenanța și intervenția sunt cu până la 98% mai reduse, în comparație cu produsele laser1”, a declarat Simona Decuseară, National Sales and Marketing Manager Epson România și Bulgaria. 1

1 Conform testelor efectuate de BLI de-a lungul a două luni până în februarie 2017, în comparație cu o selecție de echipamente concurente, în baza unui contract cu Epson

„Imprimanta cu jet de cerneală câștigă teren pe piața de printing. Potrivit analiștilor de piață IDC, se preconizează o creștere de 10,2% (CAGR) a cotei imprimantelor cu jet de cerneală în Europa Occidentală până în 2020 2. Totuși, există în continuare o lipsă de cunoștințe, așa că am decis să prezentăm pieței alternativa noastră în ceea ce privește tehnologia de imprimare – pentru a demonstra realitățile imprimantei cu jet de cerneală în comparație cu imprimanta laser și impactul preferințelor fiecărui individ atunci când vine vorba de selectarea unei tehnologii de imprimare.”

2 IDC, Cote de piață în segmentul imprimantelor business cu jet de cerneală în Europa Occidentală, 2015

Responsabilitatea socială și față de mediu a companiilor devine tot mai importantă în Europa. În acest context, decizia Epson de a investi în tehnologia inkjet este impulsionată și de faptul că majoritatea (74%) decidenților europeni din mediul de business intervievați a ales imprimanta cu jet de cerneală, după ce s-a familiarizat cu opțiunile pe care le au în ceea ce privește tehnologia de imprimare.

Beneficiile imprimantei business cu jet de cerneală sunt deosebit de importante pentru corporațiile mari care se vor confrunta cu o necesitate crescândă de a respecta anual standardele de raportare non-financiară atât în UE, cât și în alte regiuni. Politicile naționale actuale sunt adesea insuficiente pentru a se menține sub obiectivul celor două grade Celsius stabilit în Acordul de la Paris. Pentru a îndeplini obiectivele internaționale, comunitatea de afaceri va trebui să demonstreze în mod special că îndeplinește cerințele punctelor internaționale de referință, cum ar fi obiectivele privind dezvoltarea durabilă.

Epson a investit 585 de milioane de euro în noi unități de producție din Japonia și de pe alte piețe; din această sumă, 185 de milioane de euro sunt dedicați dezvoltării tehnologiei PrecisionCore – o inovație care a revoluționat domeniul imprimantelor business cu jet de cerneală.

Despre cercetare

Epson a efectuat un sondaj online prin intermediul rețelelor sociale, al mass-mediei online și al canalelor de corespondență directă în 21 de țări europene (Finlanda, Polonia, Ungaria, Norvegia, România, Suedia, Serbia, Republica Cehă, Slovenia, Olanda, Grecia, Danemarca, Croația, Slovacia, Belgia, Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Portugalia și Germania), între lunile septembrie și noiembrie 2017, colectând 6326 de răspunsuri. Scopul a fost de a testa cunoștințele oamenilor cu privire la avantajele tehnologiei de imprimare cu laser în comparație cu tehnologia de imprimare cu jet de cerneală și de a demonstra ce ar alege oamenii dacă ar beneficia de toate informațiile.

O cercetare complementară a fost efectuată online de Coleman Parkes Research în numele Epson, în luna noiembrie 2017. Rezultatele includ feedback de la 1818 de profesioniști din organizații din întreaga Europă.