Epson obține 33% din piața proiectoarelor în T1, fiind liderul pieței

“Campionatul Euro 2016 a avut deja un prim efect în creșterea vânzărilor de proiectoare în mai toate gamele, de la modelele cu rezoluţie SVGA până la cele cu rezoluţie WUXGA”

Epson obține 33% din piața proiectoarelor în T1, fiind liderul pieței

București, 5 mai 2016 – Epson anunță o cotă de 33% pe piața locală de proiectoare în primul trimestru al acestui an, ca număr de unităţi, menținându-și poziția de lider al pieței. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, Epson a dublat numărul de proiectoare livrate, fiind peste ritmul de creștere al pieței.  Modelele cu cea mai bună evoluție au fost cele cu rezoluție WUXGA, SVGA și WXGA, precum şi modelele interactive.

În total, piața de proiectoare a crescut cu aproximativ 38% ca volum şi cu 26% ca valoare în primul trimestru al anului, potrivit datelor Futuresource Consulting, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Așteptând campionatul de fotbal şi Jocurile Olimpice, am estimat o creștere mare pe piața de proiectoare, care se vede încă din primul trimestru la nivelul întregii piețe. Pentru noi, Campionatul European de Folbal Euro 2016 a avut deja un prim efect în creșterea vânzărilor de proiectoare în mai toate gamele, de la modelele cu rezoluţie SVGA până la cele cu rezoluţie WUXGA și ne așteptăm ca tendința să continue în același ritm”, spune Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.  

Epson oferă un portofoliu nou de modele de proiectoare care au fost gândite pentru toate tipurile de utilizări, de la folosirea la birou, până la vizionarea de filme și evenimente sportive. În luna septembrie a anului trecut, Epson a lansat o gamă de proiectoare cu rezoluţie WUXGA foarte accesibile ca preţ care pot servi atât muncii, cât şi divertismentului. De asemenea, oferta include și proiectoare wireless, care se pot conecta la telefoane mobile, tablete sau laptopuri, precum şi modele interactive, short throw şi ultra short throw ori modele instalabile cu luminozitate ridicată. Recent, gama a fost extinsă și cu primul proiector laser care dispune de o tehnologie de amplificare 4K, modelul EH-LS10000, ideal pentru proiecții de înaltă calitate.

Până la finalul anului, Epson estimează că piața de proiectoare ar putea atinge un număr de 26.000 de unități, cu 25% peste anul trecut.

Despre Epson

Epson este lider mondial în tehnologie, dedicat în a conecta oameni, lucruri și informații cu tehnologiile sale originale compacte, economice şi de mare precizie. Cu o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală și sisteme digitale de imprimare, până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție și roboți industriali, compania este axată pe încurajarea inovației și pe depășirea așteptărilor clienților în domenii precum inkjet, comunicații vizuale, wearables și robotică.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are aproape 72.000 de angajați în 93 de companii din întreaga lume şi este mândru de contribuțiile permanente aduse protejării mediului şi comunităților în care operează.

http://global.epson.com/

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Având o forță de muncă de 1.700 de angajați, vânzările Epson Europe în anul financiar 2014 au fost de 1.551 milioane de euro.

http://www.epson.eu

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/