Epson livrează către Lang AG cel mai luminos proiector laser de pe piață

25 de proiectoare laser EB-L25000U vor ajunge la cea mai mare companie de închirieri echipamente audio-video din Europa. EB-L25000U dispune de o luminozitate de 25.000 de ANSI lumeni

Epson livrează către Lang AG cel mai luminos proiector laser de pe piață

București, 27 septembrie 2016 – Epson a încheiat un acord cu LANG AG, companie germană de închirieri echipamente audio-video, prin care îi va furniza 25 de proiectoare EB-L25000U. În prezent, modelul cu tehnologie 3LCD de la Epson are cea mai mare luminozitate de pe piață. Noul acord vine în completarea celui încheiat de Epson cu LANG AG în iunie 2016 pentru livrarea de proiectoare din seria L, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro.

Neil Colquhoun, director executiv, Professional Displays, spune: „Suntem încântați că LANG AG a ales proiectorul EB-L25000U. Acest model reprezintă noul vârf de gamă al proiectoarelor instalabile, fiind deosebit de important pentru noi faptul că a trecut de procesul foarte strict de evaluare al reprezentanților LANG. Sperăm că luminozitatea, durabilitatea și versatilitatea oferite de acest proiector laser cu tehnologie 3LCD le vor oferi clienților LANG AG și mai multă flexibilitate în ceea ce privește proiectele audio-video spectaculoase pe care vor să le implementeze.”

Tobias Lang, CEO LANG AG, adaugă: „Datorită experienței pozitive cu seria EB-L1000 de la Epson, suntem încrezători în extinderea viitoare a portofoliului nostru de produse cu modelul EB-L25000U. Acest proiector laser de înaltă performanță cu 25.000 de ANSI lumeni oferă oportunități noi și mai multă flexibilitate clienților în ceea ce privește instalarea și evenimentele de pe piață. Apreciem parteneriatul strategic pe care l-am dezvoltat cu Epson, dar și colaborarea continuă pe care o avem cu reprezentanții companiei.”

Pe lângă faptul că oferă cea mai bună luminozitate de pe piață, proiectorul laser 3LCD EB-L25000U are dimensiuni mai mici și este mai ușor decât produsele concurente. Datorită funcției de rotație de 360°, proiectorul oferă o flexibilitate foarte mare în ceea ce privește instalarea.

O unitate optică integrată și un disc rotativ anorganic din fosfor asigură 20.000 de ore de utilizare fără întreținere, făcând față chiar și în spații încețoșate precum sălile de concert și de teatru.


Note pentru editor

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenţi, sisteme de detecţie şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 67.000 de angajaţi în 90 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

www.global.epson.com

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.700 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2015 au fost de 1.577 milioane de Euro. http://www.epson.ro

Programul „Viziunea ecologică 2050”  

http://eco.epson.com/

Despre LANG AG

LANG AG este lider european pe piața închirierii și vânzării de tehnologii pentru prezentări audio-video. LANG garantează cea mai bună calitate a serviciilor și produselor sale. Datorită investițiilor continue în cercetare și dezvoltare, LANG se poziționează în avangarda tehnologiilor de prezentare. Sub marca SOLUTIONS, LANG AG dezvoltă, proiectează și produce soluții individuale pentru utilizatorii profesioniști din industria audio-video. Gradul de independență de pe piață și colaborarea cu specialiștii cu experiență sunt apreciate de  producători și clienți care, înainte de a lua decizia de cumpărare, acordă o atenție deosebită dezvoltării produselor și design-ului. Gama de servicii oferite de LANG AG este completată cu suportul asigurat prin centrul de service.

www.lang-ag.com